Istoria parfumului: din Egiptul antic până în era nișei

Istoria parfumului pe scurt

Theophrastus și tratatul său despre mirosuri

Theophrastus (c. 371 – c. 287 î.Hr.) a scris un tratat scurt, Concerning Odours, care se citește ca niște însemnări din atelierul unui parfumier. Urmăm traducerea lui Sir Arthur Hort din Loeb Classical Library, unde tratatul despre mirosuri se află în al doilea volum; noi am citit ediția din 1926.

Trei dintre observațiile lui rezistă și azi:

• Contează ca parfumul să dureze. Compunerea unui parfum, spune el, urmărește „ca mirosurile să dureze”, motiv pentru care parfumierul are nevoie de un ulei drept purtător.
• Există trei feluri de a amesteca. Lichid cu lichid, solid cu solid sau solid cu lichid, iar modul obișnuit al parfumierului, spune el, este ultimul.
• Ultimul ingredient conduce. Materia adăugată ultima domină amestecul chiar și în cantitate mică. Exemplul lui este smirna urmată de scorțișoară.

Grija este aceeași pe care o ai și azi când te întrebi dacă un parfum va rămâne pe piele.

Pliniu cel Bătrân despre parfum ca lux

Pliniu cel Bătrân a murit în erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr. Cărțile 12 și 13 din Natural History, despre copaci și apoi despre copacii exotici, cu o relatare despre unguente, vin din ultimii lui ani, 77 – 79 d.Hr. Urmăm traducerea lui H. Rackham din Loeb Classical Library.

Pliniu dezaprobă parfumul, dar consemnează destule despre comerțul cu el:

• Spune că nimeni nu a consemnat cine a descoperit primul parfumurile și că ele nu existau pe vremea războiului Troiei.
• Le atribuie perșilor. Cel mai vechi caz pe care l-a găsit a fost o ladă cu parfumuri capturată de Alexandru din tabăra regelui Darius.
• Cel mai lăudat parfum, notează el, s-a mutat dintr-un loc în altul: mai întâi Delos, apoi orașul egiptean Mendes.
• Un unguent „regal” era pregătit pentru regii parților, iar niciunul dintre ingredientele lui nu crește în Italia.
• Parfumul este cel mai superfluu lux, spune el, pentru că se estompează imediat, și îi pune prețul la „mai mult de 400 de dinari pe livră”.

Pliniu număra deja costul. Dacă vrei să vezi cât costă materiile prime azi, pe kilogram și pe ml, ghidul nostru despre prețurile materiilor prime din parfumerie le prezintă.

Septimus Piesse și gama muzicală a mirosurilor

Septimus Piesse (1820 – 1882) a fost un chimist și parfumier englez. Cartea lui The Art of Perfumery a apărut la Londra în 1855, cu ediții ulterioare în 1856 și 1862, iar articolul Wikipedia despre Piesse e un bun punct de plecare. Am citit pasajele de mai jos în ediția de la Philadelphia din 1857.

Trei pasaje contează:

• Octava mirosurilor. Piesse scrie că mirosurile, ca și sunetele, „par să influențeze” nervul olfactiv în trepte bine definite. Migdala, heliotropul, vanilia și florile de portocal, spune el, formează o octavă. Un pasaj despre mazărea-de-grădină din ediția 1855 poartă deja ideea, iar „gama mirosurilor”, cu diagrame ca niște partituri, a urmat în 1862.
• Excepția iasomiei. Mirosul aproape oricărei flori, scria el, poate fi construit din mirosuri cunoscute, cu excepția iasomiei.
• Anexa. Ea listează „Quantities of Ottos yielded by various Plants”, un tabel al randamentelor de ulei. Este strămoșul tabelelor de costuri din ghidul nostru despre prețurile materiilor prime.

Piesse este uneori creditat că a inventat ideea de note. Asta ar fi prea mult, pentru că comparațiile între mirosuri și muzică circulau deja în texte literare și medicale. El a popularizat comparația, iar parfumierii împrumută și azi limbajul muzicii când vorbesc despre note. Ghidul nostru despre cum funcționează notele de parfum preia ideea de aici.

Huysmans, A rebours și romanul ca un catalog de parfumuri

Joris-Karl Huysmans a publicat _A rebours_ în 1884. Romanul îl urmărește pe recluzul duce Jean des Esseintes. Versiunea engleză pe care o cităm este Against the Grain, tradusă de John Howard și publicată la New York în 1922, prima traducere în engleză și una considerabil cenzurată.

Capitolul 10 este capitolul parfumului și funcționează ca un eseu despre parfum în interiorul unui roman:

• Des Esseintes își sortează flacoanele în parfumuri simple (extracte pure sau spirturi) și parfumuri compuse, pe care le numește buchete.
• Huysmans îl face să susțină că parfumurile rareori provin din florile după care sunt numite și că spirturile amestecate pot reda aproape orice floare.
• Iasomia este excepția, „iasomia inimitabilă” care nu poate fi refăcută din alte mirosuri.
• Capitolul recapitulează istoria Franței prin miros: pudra de iris și moscul pentru Ludovic al XIII-lea, migdala pentru Ludovic al XV-lea, iar apa de colonie și rozmarinul folosite excesiv sub primul imperiu.

Proust și mirosul memoriei

Swann’s Way (Du côté de chez Swann) de Marcel Proust, primul volum din _In Search of Lost Time_, a apărut în 1913, după ce Proust și-a plătit singur publicarea. Traducerea în engleză pe care o citim este cea a lui C. K. Scott-Moncrieff.

În celebrul pasaj, o madlenă înmuiată în ceai declanșează un val de amintiri. Naratorul spune apoi că mirosul și gustul dăinuie mai mult decât oamenii și lucrurile. Ele așteaptă, scrie el, „ca niște suflete, gata să ne amintească”, și într-o picătură din esența lor poartă edificiul uriaș al amintirii.

Este o afirmație literară, nu una de laborator.

Egipt, Mesopotamia și Cipru: cele mai vechi dovezi

Cuvântul „perfume” a ajuns în engleză din franțuzescul parfum, construit pe latinescul per, „prin”, și fumare, „a fuma”. Potrivit articolului Wikipedia despre parfum, parfumeria ca artă a început în Mesopotamia, Egipt, Valea Indusului și, posibil, în China antică.

Egiptul a lăsat multe dovezi:

• O adevărată industrie. Mormântul lui Tutankhamon conținea aproximativ 350 de litri de uleiuri și grăsimi, potrivit egiptologei Lise Manniche în UCLA Encyclopedia of Egyptology.
• Macerare și fierbere. Parfumurile egiptene se făceau prin înmuierea materiilor în grăsime sau ulei și prin fierbere. Cele mai cunoscute detalii de preparare sunt inscripționate în templul ptolemaic de la Edfu. Egiptenii nu cunoșteau distilarea, spun Musées de Grasse.
• Kyphi. Această tămâie compusă avea scopuri religioase și medicale. S-au păstrat trei rețete ptolemaice, la Edfu și Philae.

În Mesopotamia, o tăbliță cuneiformă din jurul anului 1200 î.Hr. menționează un parfumier numit Tapputi la Assur. Spunem doar că tăblița o numește.

În Cipru, arheologi italieni spun că la Pyrgos-Mavroraki exista o fabrică de parfum veche de aproximativ 4.000 de ani, pe un sit din epoca bronzului care avea și o presă de măsline, o cramă și o topitorie de cupru. BBC News a relatat descoperirea în 2005, cu esențe de laur, scorțișoară și mirt extrase din flacoane de lut. Conducătoarea echipei, Maria Rosaria Belgiorno, a declarat pentru Reuters că era cea mai veche fabrică de parfum din lume, și s-au raportat și anason și bergamotă. Aceasta este interpretarea celor care au făcut săpăturile și o publicăm ca fiind a lor.

Lumea islamică și răspândirea distilării

O carte atribuită lui Al-Kindi, care a trăit între aproximativ 801 și 873, este Book of the Chemistry of Perfume and Distillations, care, spune Wikipedia, adună peste o sută de rețete, de la uleiuri parfumate la unguente și ape aromatice. Vezi Wikipedia despre Al-Kindi pentru atribuire. Cuvântul englezesc alembic, pentru un alambic, vine din arabul al-inbiq, la rândul lui din grecescul ambix.

Tradiția îi atribuie lui Avicenna (Ibn Sina, c. 980 – 1037) primele parfumuri florale obținute prin distilare, trandafirul fiind primul. Alte surse spun doar că apa de trandafir a apărut cel mai probabil în Persia și a fost rafinată de chimiști arabi și persani, așa că nu numim un singur inventator.

Comerțul a făcut restul. Negustorii persani și arabi aveau acces larg la mirodenii, rășini, mosc și ambră cenușie, iar parfumul arab a ajuns la curțile Europei prin Al-Andalus în vest și odată cu cruciații în est. Despre cum diferă ambra cenușie de molecula Ambroxan folosită azi, vezi ghidul nostru despre ambră cenușie versus ambroxan.

În privința alcoolului, sursele nu sunt de acord când a fost distilat prima oară și de către cine. Tot ce putem spune este că spirtul distilat era folosit în Europa pentru medicină cu mult înainte să fie folosit în parfumerie.

Europa medievală și Renașterea, și ascensiunea Grasse-ului

Spițeria dominicană Santa Maria Novella din Florența își urmărește originile până în 1221. Apa Ungariei, un spirt de rozmarin, se numără printre primele parfumuri pe bază de alcool din Europa. Data inventării ei s-a pierdut în istorie, iar poveștile despre ea sunt în mare parte din secolul al XVII-lea, așa că nu publicăm nicio dată și nicio regină. Vezi Wikipedia despre apa Ungariei.

În Florența secolului al XVI-lea, ducele Cosimo I și Eleonora di Toledo au consacrat parfumeria, iar mănușile parfumate erau foarte la modă la curtea Medici. Curtea Caterinei de’ Medici a contribuit să facă mănușile parfumate la modă și în Franța. Nu am putut confirma povestea mai veche potrivit căreia ea ar fi adus parfumul în Franța.

Mănușile leagă această poveste de Grasse:

• Tăbăcăria din Grasse datează din secolul al XII-lea, iar meșterii ei au început să parfumeze mănuși în Renaștere. În secolul al XVII-lea regele a recunoscut o breaslă a parfumierilor de mănuși.
• Musées de Grasse spun că în secolul al XVIII-lea orașul a trecut de la fabricarea mănușilor la parfumerie, după ce taxele au lovit tăbăcăria. Jean de Galimard era parfumier la Grasse în 1747 și aproviziona curtea lui Ludovic al XV-lea.
• UNESCO a înscris pe lista sa de patrimoniu, în 2018, abilitățile de parfumerie din Pays de Grasse. Instituția spune că zona cultivă și prelucrează plante de parfumerie cel puțin din secolul al XVI-lea.

Eau de Cologne

Giovanni Maria (Johann Maria) Farina, care a trăit între 1685 și 1766, s-a născut în Italia și i se atribuie prima Eau de Cologne. Firma fratelui său din Köln datează din 17 iulie 1709. Casa Farina își datează apa de colonie în 1709, dar biografia națională germană spune că un italian mai vechi din Köln, Giovanni Paolo Feminis, a făcut probabil aqua mirabilis din care a pornit, așa că tratează cu grijă eticheta de „inventator”.

Numele s-a impus. Brandul 4711 se face la Köln cel puțin din 1799. În 1853 Guerlain a creat Eau de Cologne Impériale pentru Napoleon al III-lea și împărăteasa Eugénie. Apele de colonie clasice se sprijină pe uleiuri de citrice precum bergamota, cu neroli și lavandă aproape.

Secolul sintetic: cumarina, vanilina și moscurile nitro

Wikipedia datează parfumeria modernă la sfârșitul secolului al XIX-lea și la sinteza comercială a unor compuși aromatici precum vanilina și cumarina. Encyclopaedia Britannica din 1911 spune că primul parfum sintetic a fost „esența de Mirbane” (nitrobenzen), introdusă de Collas în jurul anului 1850. Schimbările care au urmat se urmăresc mai ușor în ordine:

• Cumarina. A fost izolată prima oară din boabele de tonka în 1820 și sintetizată prima oară de William Henry Perkin în 1868.
• Vanilina. Tiemann și Haarmann i-au stabilit structura și o metodă de obținere. Wikipedia dă anul 1874, iar Britannica din 1911 dă 1875, iar ei au înființat prima producție industrială de vanilină la Holzminden.
• Moscurile nitro. În 1888 Baur a descoperit „moscurile artificiale”. Moscul natural a fost folosit pe scară largă până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când motive economice și etice au mutat parfumierii spre sintetice, iar pentru că moscul de cerb înseamnă uciderea unui animal pus în pericol, aproape tot moscul folosit azi este sintetic. Pentru moscurile moi și curate de azi, vezi ghidul nostru despre parfumuri cu mosc alb.

Două case pariziene au dus aceste materii în parfumuri. Houbigant, fondată în 1775, a lansat Fougère Royale, numit prima fougère, în 1882 după propria relatare (Musées de Grasse spun 1884). Casa a introdus în 1912 și Quelques Fleurs, pe care îl numește primul buchet multi-floral. Guerlain a fost fondată în 1828, iar în 1889 Aimé Guerlain a creat Jicky. Wikipedia numește Jicky cel mai vechi parfum produs continuu și unul dintre primele construite cu materii sintetice. Musées de Grasse spun că Houbigant și Guerlain au fost primele care au folosit produse sintetice, Jicky celebrând „apariția vanilinei”. Jacques Guerlain a urmat cu Mitsouko în 1919 și Shalimar în 1925. Mai multe despre casă găsești pe pagina Guerlain, iar cine deține fiecare casă azi este cartografiat în cine deține brandurile de parfum.

Secolul XX: Chanel No. 5, Eau Sauvage și Angel

Gabrielle Chanel a lansat Chanel No. 5 în 1921. A fost compus de Ernest Beaux (1881 – 1961), a cărui idee-cheie a fost folosirea aldehidelor ca amplificatori de arome. Drumul lui spre acest parfum a început cu experimente asupra aldehidelor din Quelques Fleurs de la Houbigant, din 1912. O povestim doar ca istorie.

În 1966, Eau Sauvage de Edmond Roudnitska a devenit primul parfum masculin Dior. A fost și primul parfum de succes comercial care a folosit Hedione, o moleculă făcută de Edouard Demole între 1957 și 1962. Angel a urmat în 1992, numit adesea primul parfum gourmand modern. Ghidul nostru despre familiile olfactive cartografiază familiile din care fac parte aceste parfumuri.

Era nișei și arhiva

Osmothèque, descrisă drept cea mai mare arhivă de parfumuri din lume, a fost înființată în 1990 la Versailles de Jean Kerléo, alături de parfumieri de rang înalt, printre care Jean-Claude Ellena și Guy Robert. Ellena a fost parfumierul intern al casei Hermès din 2004 până în 2016.

Cine este considerat prima casă de nișă depinde de cine răspunde. În cartea sa Perfumes: The A-Z Guide, Luca Turin scrie că L'Artisan Parfumeur, care datează din 1976, a fost „prima firmă de nișă”. Oricare ar fi fost prima, forma este clară:

• Prima apă de toaletă Diptyque, L'Eau, era deja pe piață în 1968. Vezi Diptyque.
• Frederic Malle și-a deschis casa în 2000, iar Serge Lutens și-a lansat propriul brand în același an. Vezi Frederic Malle și Serge Lutens.
• Le Labo s-a deschis la New York în 2006. Vezi Le Labo.
• Le Labo și Frederic Malle au convenit amândouă să fie vândute unui mare grup de frumusețe în 2014. Pentru harta completă, citește cine deține brandurile de parfum.

Despre ce separă astăzi nișa de designer, citește parfum de nișă versus parfum de designer. Despre dimensiunea pieței, vezi piața parfumurilor și prețurile.

Parfumul în literatură: Baudelaire și Süskind

Huysmans și Proust sunt mai sus. Alte două cărți dau parfumului locul lui în literatură.

Les Fleurs du mal de Baudelaire a apărut în 1857. Sonetul „Correspondances” spune că parfumurile, culorile și sunetele își răspund unele altora. Numește ambra, moscul, benzoinul și tămâia mirosuri bogate, „corupte”.

Romanul lui Patrick Süskind, Parfumul. Povestea unui ucigaș (Das Parfum), a apărut în 1985. Eroul lui, Jean-Baptiste Grenouille, se naște la Paris în 1738 și merge la Grasse să învețe să conserve mirosuri. Traducerea în engleză a fost făcută de John E. Woods. Romanul este ficțiune.

Cartea lui Piesse și traducerea lui Howard a romanului lui Huysmans sunt amândouă disponibile gratuit online, iar textele mai vechi se găsesc ușor după titlu.

Încearcă istoria în 3ml

Poți purta o bună parte din această poveste. Ia un decant de 3ml ca să descoperi un parfum (în jur de 60 de pulverizări), un decant de 10ml ca să-l porți săptămâni la rând (în jur de 200) sau un decant de 30ml ca să-l păstrezi (în jur de 600). Fiecare alegere de mai jos duce un capitol mai departe.

Colonia de la Acqua di Parma

Colonia de la Acqua di Parma a fost lansat în 1916 și aparține tradiției apei de colonie. Se deschide cu Citrice și Neroli, cu Lavandă și Rozmarin alături, iar Trandafirul și Verbina dau forma mijlocului înainte de Lemn de santal și Mosc. Votanții din comunitate îl aleg cel mai des pentru vară și primăvară.

Shalimar Eau de Parfum de Guerlain

Shalimar de Jacques Guerlain datează din 1925, iar această Eau de Parfum este listată cu anul lansării 1990, deci este o versiune ulterioară a originalului. Bergamota și Lămâia se deschid spre Iasomie, Iris și Trandafir, apoi preiau Vanilia, Tămâia, Pielea și Boabele de tonka. Votanții din comunitate îl aleg cel mai des pentru iarnă și toamnă.

Vétiver de Guerlain

Guerlain Vétiver, lansat în 1959, arată casa la mijlocul secolului. Bergamota și Grepfrutul îl deschid, Vetiverul și Tutunul formează inima, iar Lemnul de santal și Boabele de tonka stau în bază.

Eau Sauvage de Dior

Eau Sauvage a fost lansat în 1966, iar lista lui de note include Hedione în inimă. Bergamota, Lămâia și Busuiocul îl deschid, Hedione stă lângă Iasomie, Trandafir și Lavandă, iar Mușchiul de stejar și Vetiverul îl închid. Votanții din comunitate îl aleg cel mai des pentru vară și primăvară.

Angel de Mugler

Angel a fost lansat în 1992. Vata de zahăr și Bergamota îl deschid, iar baza trece prin Caramel, Ciocolată și Vanilie spre Paciuli. Voturile comunității asupra sillage-ului lui înclină spre „enorm”.

Philosykos de Diptyque

Philosykos, lansat în 1996, a fost compus de Olivia Giacobetti. Smochinul și Frunza de smochin îl conduc. Inima adaugă Note verzi, Nucă de cocos și Seva smochinului, iar Cedrul ancorează baza.

Carnal Flower de la Frederic Malle

Carnal Flower, lansat în 2005, a fost compus de Dominique Ropion. Eucaliptul și Bergamota îl deschid, Tuberoza, Iasomia și Ylang-Ylang poartă inima, iar Moscul alb și Ambra îl închid.

Féminité du Bois de la Serge Lutens

Féminité du Bois se deschide cu Litchi și Zmeură, trece prin Trandafir negru, Cedru și Crin și se așază pe Vanilie Bourbon, Ambră și Vetiver. Voturile comunității asupra persistenței lui înclină spre „de lungă durată”.

Epic Man de Amouage

Epic Man, lansat în 2009, se deschide cu Piper roz, Olibanum și Șofran. Smirna, una dintre cele două materii din exemplul de amestec al lui Theophrastus, stă în inimă, iar Tămâia, Pielea și Cedrul îl închid.

Molecule 02 de Escentric Molecules

Molecule 02 este construit pe o singură materie, Ambroxan, ceea ce îl face finalul poveștii pe care o spune acest ghid: o moleculă de laborator căreia i se dă toată scena.

Pentru o imagine de ansamblu: Cum îți găsești parfumul semnătură în trei pași.